Poftiti la... Crucea Eroilor Neamului?
Hello hello,
Dupa cum va spusesem in postarile anterioare, anul acesta ne-am facut de cap (si) prin Bucegi. Desi ne-am fi dorit ca sejurul sa fie mai lung, am profitat de fiecare clipa petrecuta in aceste locuri minunate si ne-am propus ca si anul viitor sa ne petrecem cateva zile cutreierand cararile pe care nu am ajuns sa le exploram in acest an.
Ultima aventura a fost si cea mai frumoasa/memorabila/remarcabila/ de neuitat.
Visam la Crucea Eroilor Neamului de ceva vreme asa ca in momentul in care am trecut prin Busteni si am (re)vazut-o am inceput sa simt din noua aceiasi fluturasi in stomac si furnicaturi in talpi. Trebuia sa ajungem la ea. Trebuia sa o vedem!
Am lasat aceasta ultima aventura pentru ultima zi de hoinareala deoarece stiam ca va fi solicitatnta si am considerat ca isi merita locul de cireasa de pe tort. Dupa ce am analizat prognoza meteo (care nu era favorabila) si am ascultat-o si pe proprietara pensiunii la care am fost cazati (care spunea ca nu a mai plouat de foarte mult timp si ca cei de la meteo se inseala) am decis sa lasam pe alta data traseul care urca din Busteni pe Jepii Mici si am optat pentru Sinaia-Stana Regala-Caban Piatra Arsa-Crucea de pe Caraiman. Ideea i-a apartinut in totalitate lui Marius care a spus ca in caz de ploaie acest traseu nu este la fel de abrupt si merita sa ne luam si cateva masuri de precautie. L-am ascultat cumintica si a doua zi, dis-de-dimineata ne-am imbarcat si am plecat.
In cazul in care nu stiati, la Stana Regala se ajunge pe acelasi drum care merge si spre cabana Cota 1400 doar ca la un moment dat drumul se bifurca iar noi trebuie sa viram la dreapta. Dupa ce drumul pe Transbucegi ne-a impresionat atat de mult, speram ca si drumul spre Stana Regala sa fie ... bunicel. Ei bine, va dezamagesc spunandu-va ca din pacate pe unele portiuni iti vine sa cobori cativa sfinti de pe unde apuci, scrasnesti din dinti si speri sa nu pierzi vreo componenta esentiala de acolo, de dedesubt. Oricum, ca un mic pont, daca vreti sa abordati acelasi traseu, in momentul in care ajungeti la ultima curba, cea care vireaza la dreapta si zariti stana...nu mai inaintati cu masina. Ultima portiune este dezastruoasa iar noi era cat pe ce sa nu reusim sa o depasim la intoarcere. Oricum, singura intrebare e: in ce groapa sa intru? pentru ca de ocolit, nici vorba.
Dar sa revenim la oile noastre. Dupa ce am parcat, am vazut traseul - banda albastra, care intra direct in padure, am privit cerul care era acoperit de nori iar ceata groasa ne facea sa ne intrebam ce mistere ascunde, ne-am zambit, am scos betele de trekking si am pornit. Urcusul este lin iar linistea care te inconjoara la primele ore ale diminetii te face sa intrebi daca tot ceea ce experimentezi e real.
Cu fiecare pas pe care il faceam ceata devenea tot mai deasa iar senzatiile erau de nedescris. Fascinatie, teama, curiozitate. Ireal! Uneori, stropii care se formau pe crengile copacilor ne mai faceau sa ne intrebam daca a inceput sa picure si de fiecare data ne bucuram in momentul in care realizam ca totul este in regula.
In clipa in care am ajuns pe creasta, un licar de speranta a inceput sa incolteasca in sufletele noastre. Pare sa se insenineze! Poate scapam de ploaie! Poate ca ceata o sa ne paraseasca!
Si totusi, constatam ca ceata ne urmareste si pe creasta. Ne inconjoara din toate directiile si la un moment dat singurele repere pe care ne putem baza sunt stalpii cu indicatoare. Ne concentram, focalizam, inaintam tiptil. Marius foloseste aplicatia Muntii Nostri (sa-i dea D-zeu sanatate celui care a inventat-o!) iar in jurul nostru se aud din ce in ce mai multe talangi. Imaginatia noastra o ia razna, ne amintim de toate filmele horror pe care le-am vazut, radem si continuam aventura. Dupa un timp zarim si cireada de vacute pe care n-o reperasem din cauza stratului generos de ceata. Sunt plictisite, nici nu ne baga in seama.
Dupa trei ore ajungem la Caban Piatra Arsa, facem o mica pauza si admiram tufele de jnepenis care ne inconjoara si continuam aventura. Tot inainte, pe banda galbena de acum, pana la urmatoarea bifurcatie. Marius stie, are si aplicatie! Ne descurcam!
Urcam tiptil pe carare si in stanga observam soseaua pe care urcasem cu doua zile inainte. Pare atat de aproape incat ni se pare ca ar trebui sa facem doar cativa pasi pentru a ajunge la Babele. Bineinteles ca nu e asa dar ne place sa mai si visam.
Ajungem si la mult asteptata bifurcatie si doar datorita aplicatiei si hartilor (bineinteles) stim ca trebuie sa mergem pe traseul din dreapta - bulina albastra. Primele semne sunt sterse, doar stalpii se mai observa dar suntem convinsi ca suntem pe drumul cel bun. Nimic nu ne mai poate opri!
Inaintam agale intrebandu-ne daca mai avem mult pana la Cabana Caraiman si bineinteles, daca stratul de ceata ne va parasi. Hmm... Sa speram!
Urcam, coboram si iar urcam si o zarim. Vederea cabanei ne ofera un strop de energie si veselie.
Dupa ce ajungem la ea, incepem sa deducem pe unde ne va purta cararea care duce spre tinta noastra iar apoi zarim si indicatorul. Bulina albastra Crucea Eroilor Neamului - 45 minute pe Brana Mare a Caraimanului.
A spus cineva Brana? Aaaaa!
Eu ma entuziasmez si uit de toata oboseala pe care o acumulasem iar Marius incearca sa ma tempereze spunandu-mi ca va fi o urcare solicitanta asa ca ar trebui sa luam o pauza. Ok....
Infulec rapid un sandvici, n-am stare, incep sa ma agit si Marius trebuie sa-mi tina isonul. Hai! Gata! Mergem! Yaaay!
Cele 45 de minute sunt intr-adevar solicitante iar muschii incep sa te antioneze dar cine mai are rabdare cu ei? In ciuda norilor si a stratului de ceata peisajul este fascinant. Uiti de orice durere si doar solul nisipos te face sa te gandesti din cand in cat cat de norocos esti in absenta ploii.
Inaintam tiptil, cu pasi hotarati, si uneori ne mai ajutam de cablurile montate pe stanci. E ataaaat de frumos!
In clipa in care simteam ca nu mai pot norii au inceput sa se ridice si am zarit-o! E atat de aproape! Inca putin...
Si am ajuns!
Monumentul este fascinant iar povestea sa e urmatoarea:
Crucea Eroilor Neamului a fost construita intre anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferisti cazuti la datorie in Primul Razboi Mondial, in luptele impotriva armatelor Puterilor Centrale. Crucea a fost inaltata la initiativa Reginei Maria si a Regelui Ferdinand I al Romaniei, cu scopul de a fi vazuta de la o distanta cat mai mare.
Unele legende povestesc ca acest monument s-a realizat in urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria. Muntii Bucegi reprezentati prin vtrful Caraiman au fost stropiti de sange românesc in Primul Razboi Mondial. Pentru constructia monumentului s-a ales varful secundar al Caraimanului (2291 m), deoarece, daca s-ar fi construit monumentul pe varful principal (2325 m), Crucea nu ar mai fi fost vizibila decât din apropiere, de pe platou.
Crucea Eroilor Neamului a fost construita intre anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferisti cazuti la datorie in Primul Razboi Mondial, in luptele impotriva armatelor Puterilor Centrale. Crucea a fost inaltata la initiativa Reginei Maria si a Regelui Ferdinand I al Romaniei, cu scopul de a fi vazuta de la o distanta cat mai mare.
Unele legende povestesc ca acest monument s-a realizat in urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria. Muntii Bucegi reprezentati prin vtrful Caraiman au fost stropiti de sange românesc in Primul Razboi Mondial. Pentru constructia monumentului s-a ales varful secundar al Caraimanului (2291 m), deoarece, daca s-ar fi construit monumentul pe varful principal (2325 m), Crucea nu ar mai fi fost vizibila decât din apropiere, de pe platou.
Monumentul a fost confectionat din traverse metalice imbinate prin nituire intr-o retea. Constructia propriu-zisa a fost realizata efectiv de catre Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizati si un numar mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente si restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul pana la statia CFR Busteni. De aici, o parte dintre traversele metalice si celelalte materiale de constructie a fost transportata de care cu boi pe ruta Busteni – Sinaia – Vf. Paduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hartie Busteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor pana în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe carari inguste cu caii si magarii pana in varful Caraiman.
Soclul crucii a fost realizat in anul 1930 din beton armat imbracat in piatra de calcar fasonata si ingrijit rostuita, fiind construit la doi ani dupa sfintirea Crucii pentru o mai buna încastrare a ei, initial aceasta fiind introdusa direct in stanca.Grinzile Crucii sunt confectionate din zabrele, golurile dintre bare putandu-se umple iarna cu zapada inghetata. (Sursa)
Am admirat peisajul, am admirat monumentul, am ignorat galagia din jurul nostru si ne-am bucurat de fiecare clipa a acestei experiente de neuitat.
Dupa ce ne-am uitat la ceas si am vazut ca e aproape ora 16, am decis ca a venit momentul sa plecam. Coborarea desi plina de provocari a fost mai fascinanta decat urcarea deoarece stratul de ceata se ridicase lasand in uram sa un cer acoperit de nori pufosi. Narnia? Nu, e Romania noastra frumoasa!
In momentul in care am ajuns la padurea prin care urcasem cu cateva ore inainte am inceput sa scoatem toate onomatopeele din dotare: Wowwww! Pe aici am trecut? Nu-mi vine sa cred! Woooooaaaa!
Marius zambea in timp ce-mi spunea:
Ti-am zis eu ca am ales un traseu spectaculos!
Ai dreptate! Woaaaa!
In jurul orei 19 am ajuns si la masinuta care ne astepta rabdatoare, cu chiu cu vai am reusit sa ajungem si la drumul fara gropi si-apoi am afirmat in cor: A fost o aventura pe cinste!
Desi traseul este destul de lung sunt de parere ca merita parcurs dar abia astept sa ajung si in zona Jepilor Mici pentru a face o comapartie. In curand, abia astept!
Acestea fiind spuse... Poftiti la ... Crucea Eroilor Neamului?
Kiss Kiss si o duminica de vis!
Acestea fiind spuse... Poftiti la ... Crucea Eroilor Neamului?
Kiss Kiss si o duminica de vis!
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.jpg)
