Poftiti la... Varful Cindrel?
Hello hello,
Va mai amintiti de lista noastra de dorinte pe 2016? Daca nu, cu un click aici sunt sigura ca va veti aminti de ea.
Pe locul doi pe lista noastra se afla Varful Cindrel, un varf pe care ne propusesem sa il cucerim de ceva vreme dar pe care nu ne imaginam ca vom ajunge atat de curand.
Datorita temperaturilor extreme din aprilie si datorita singurului weekend cu prognoza imbucuratoare am decis ca intr-o duminica frumoasa sa pornim tiptil, dis-de-dimineata bineinteles, si sa incercam sa ajungem cat mai aproape de obiectivul nostru.
Pe drum ne intrebam daca vom gasi portiuni inzapezite, cat de mari vor fi si desigur, daca vantul o sa ne dea batai de cap. Oricum, nu aveam de gand sa renuntam, oricat de greu ar fi fost!
Chiar de la inceput am decis sa ne bucuram de fiecare bucatica din acest traseu deoarece ziua e suficient de lunga incat sa nu trebuiasa sa fugim alungati de inserare. Am inaintat cu masina destul de mult pentru a economisi o portiune din drumul "asfaltat" pe care urma sa il parcurgem asa ca nimic nu putea sa ne impiedice sa ne simtim minunat!
In momentul in care am coborat din masina, ne-am dat seama ca temperaturile care ne vor insoti vor fi generoase si trebuie sa recunosc ca ne-am bucurat. Ne era teama ca vom avea parte de o zi racoroasa dar nu a fost deloc asa. Cred ca la 8:30 erau vreo 10 grade asa ca nimic nu ne mai putea opri.
Am inaintat tiptil prin padure, profitand de linistea pe care ne-o oferea iar la iesirea pe traseul de "creasta" am fost intampinati de un covor violet de branduse. Erau atat de multe si atat de frumoase incat ne era mila sa pasim printre ele de teama ca nu cumva sa le calcam.
Peisajul feeric avea sa ne insoteasca pe toata durata traseului. Un vis!
Despre prima parte a traseului v-am povestit in aceasta postare in care, indemnati de vremea frumoasa din noiembrie am ajuns pana la Varful Canaia.
Acum, pot sa va spun ca drumul ni s-a parut si mai scurt dar vantul, la fel de puternic.
Dupa ce am trecut de varful Canaia, am continuat traseul pe banda rosie, care avea sa ne duca pana la varful mult visat. Va spun de pe acum ca traseul nu este dificil dar este lung, lucru pe care incepi sa il simti abia la intoarcere cand muschii picioarelor incep sa isi piarda din capacitatea de cooperare.
De aceasta data nu ne-am grabit, si in acest mod am reusit sa ne dozam energia destul de bine iar dupa vreo doua ore, zaream ceva ce banuiam ca ar putea sa fie prima locatie de pe lista noastra: Iezerul Mare - 1999m alt, 3ha, 13,30m adancime ("Multe legende au mai circulat de-a lungul timpului. Din batrani se spune ca, de fapt, nu se stie adancimea exacta a lacului, iar in adancurile sale ar saslui un balaur. Daca ajungeti prin zona, nu aruncati cu pietre in apa lacului. Ciobanii de prin partea locului spun ca veti supara balaurul din adancuri si furtuna se va dezlantui asupra Cindrelului." - sursa).
Din pacate acesta era inghetat si nu am putut sa ne bucuram in totalitate de splendoarea sa dar, am privit jumatatea plina a paharului admirand peisajul fascinant care se intindea in fata ochilor nostri.
Apoi, cu pasi grabiti am inceput ultima urcare, cea care avea sa ne duca la Varful Cindrel si desi ma asteptam ca pe culmea dealului pe care l-am escaladat sa fim intampinati de obiectivul mult visat, surpriza, un platou lin se asternea in fata noastra. Totusi, in departare l-am zarit si-am uitat de oboseala si de tot efortul pe care l-am facut!
In momentul in care am ajuns in punctul cel mai inalt, ne-am bucurat enorm si ne-am felicitat pentru ca nu credeam ca o reusim!
Privelistea iti taie respiratia (nu vantul, ok?) si nu-ti mai vine sa pleci. Totusi, dupa ce ne-am ascuns dupa o piatra pe care am folosit-o ca paravan impotriva vantului, am savurat cele mai delicioase senvisuri (da, nimic nu se compara cu un senvis servit in creierii muntilor credetima pe cuvant) si cu parere de rau ne-am intors incetisor spre casa.
Acum traseul ni s-a parut si mai frumos si ne-am bucurat pentru ca am luat decizia corecta (zilele care au urmat au adus multa zapada in Cindrel iar de frig... nu mai spun nimic.
A fost frumos, ne-am simtit extraordinar (chiar daca in zilele urmatoare febra musculara ne-a cam dat batai de cap si daca am mai avea ocazia, am repeta experienta fara sa stam pe ganduri.
Voi, pofititi la... Varful Cindrel?
Kiss Kiss si o duminica de vis!
Peisajul feeric avea sa ne insoteasca pe toata durata traseului. Un vis!
Despre prima parte a traseului v-am povestit in aceasta postare in care, indemnati de vremea frumoasa din noiembrie am ajuns pana la Varful Canaia.
Acum, pot sa va spun ca drumul ni s-a parut si mai scurt dar vantul, la fel de puternic.
Dupa ce am trecut de varful Canaia, am continuat traseul pe banda rosie, care avea sa ne duca pana la varful mult visat. Va spun de pe acum ca traseul nu este dificil dar este lung, lucru pe care incepi sa il simti abia la intoarcere cand muschii picioarelor incep sa isi piarda din capacitatea de cooperare.
De aceasta data nu ne-am grabit, si in acest mod am reusit sa ne dozam energia destul de bine iar dupa vreo doua ore, zaream ceva ce banuiam ca ar putea sa fie prima locatie de pe lista noastra: Iezerul Mare - 1999m alt, 3ha, 13,30m adancime ("Multe legende au mai circulat de-a lungul timpului. Din batrani se spune ca, de fapt, nu se stie adancimea exacta a lacului, iar in adancurile sale ar saslui un balaur. Daca ajungeti prin zona, nu aruncati cu pietre in apa lacului. Ciobanii de prin partea locului spun ca veti supara balaurul din adancuri si furtuna se va dezlantui asupra Cindrelului." - sursa).
Din pacate acesta era inghetat si nu am putut sa ne bucuram in totalitate de splendoarea sa dar, am privit jumatatea plina a paharului admirand peisajul fascinant care se intindea in fata ochilor nostri.
Apoi, cu pasi grabiti am inceput ultima urcare, cea care avea sa ne duca la Varful Cindrel si desi ma asteptam ca pe culmea dealului pe care l-am escaladat sa fim intampinati de obiectivul mult visat, surpriza, un platou lin se asternea in fata noastra. Totusi, in departare l-am zarit si-am uitat de oboseala si de tot efortul pe care l-am facut!
In momentul in care am ajuns in punctul cel mai inalt, ne-am bucurat enorm si ne-am felicitat pentru ca nu credeam ca o reusim!
Privelistea iti taie respiratia (nu vantul, ok?) si nu-ti mai vine sa pleci. Totusi, dupa ce ne-am ascuns dupa o piatra pe care am folosit-o ca paravan impotriva vantului, am savurat cele mai delicioase senvisuri (da, nimic nu se compara cu un senvis servit in creierii muntilor credetima pe cuvant) si cu parere de rau ne-am intors incetisor spre casa.
Acum traseul ni s-a parut si mai frumos si ne-am bucurat pentru ca am luat decizia corecta (zilele care au urmat au adus multa zapada in Cindrel iar de frig... nu mai spun nimic.
A fost frumos, ne-am simtit extraordinar (chiar daca in zilele urmatoare febra musculara ne-a cam dat batai de cap si daca am mai avea ocazia, am repeta experienta fara sa stam pe ganduri.
Voi, pofititi la... Varful Cindrel?
Kiss Kiss si o duminica de vis!
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.jpg)
