Top 10 din 2016

vineri, decembrie 30, 2016 bydee-make-up 0 Comments

Hello ladies,

    La fel ca in fiecare an, revin revin si cu topul tinutelor pe care le-am indragit. A fost un an in care nu am postat la fel de multe outfit-uri ca in anii precedenti si trebuie sa recunosc ca uneori am cochetat si cu ideea de a abandona aceasta rubricuta din cauza lipsei timpului liber (nu stiu daca stiti dar o postare de acest gen iti mananca ceva vreme - pregatit tinuta, aranjat, deplasarea pana la locatia pe care o ai in gand, "sedinta foto" propriu-zisa, trierea pozelor, prelucrare, compunerea textului si... publicare) dar, de fiecare data imi aminteam de entuziasmul care imi insotea fiecare postare si imi reincarcam bateriile. Da, nu e usor sa-ti faci timp pentru toate dar e tare placut sa vezi cum totul incepe sa prinda contur.
    Totusi, rasfoind postarile din arhiva, am realizat ca am de unde sa aleg si materialul pentru postarea de azi (ba chiar mai mult) asa ca acum, in ultimul ceas, va prezint preferatele mele in materie de postari in cadrul rubricutei dedicate tinutelor.
    Sper ca o sa va placa.


    Am ales sa vi le prezint in ordine cronologica pentru ca fiecare ocupa un loc special in inima mea si nu pot sa creez un clasament. Winter mood a fost o tinuta pe care abia asteptam sa o imortalizam intr-un cadru incarcat cu zapada. Am reusit si dupa cateva dardaieli, am fost incantati de rezultat.


   Freedom mi-a placut datorita locatiei pe care am ales-o, in special fundalul care ne-a insotit. Ne era atat de dor de munte incat incercam sa ne apropiem cat mai mult de el. De aceasta data n-am reusit sa ajungem pe crestele inzapezite dar le-am surprins in cadre frumoase.


    O mare de galben mi-a redeschis apetitul pentru postarea tinutelor pe blog si pentru cadre de poveste. Nu vreti sa stiti cat de mult noroi am adus cu mine dupa aceasta sedinta foto (sedinta foto a urmat dupa cateva zile ploioase...) dar dupa ce am admirat pozele, nici n-a mai contat. Niste poze reusite merita orice sacrificiu.


   Oldie but goodie, o tinuta cu iz vintage surprinsa intr-un cadru cu care se asorta perfect. Imi place sa adaptez obiecte vestimentare cu varsta inaintata tinutelor actuale.


    Despre Ia romaneasca nu stiu daca mai are rost sa spun ceva. Daca as face un mic exercitiu de sinceritate as spune ca aceasta postare este preferata preferatelor. Mi-a placut tot la aceasta postare, cadrul, ora pe care am ales-o si, bineinteles, tinuta. 


    Look back at my backpack sau in goana mare dupa renumita golden hour. Mi-a placut la nebunie rezultatul pe care l-am obtinut si din acest motiv, aceasta postare isi merita cu desavarsire locul aici, in acest top.


    Hello autumn sau... niciun an fara o tinuta surprinsa printre baloti. Aceasta postare este una care a ajuns si in topul preferintelor voastre si ma bucur ca o vad in partea stanga, in zona postarilor populare. Mi-a fost foarte teama ca n-o sa reusim sa surprindem niste cadre potrivite deoarece soarele se pregatea sa apuna iar noi nu reuseam sa gasim locatia pe care o aveam in gand. Totusi, planetele s-au aliniat si am reusit sa profitam de ultimele minute de lumina. Yay! Goana noastra a meritat!


    Nu puteam sa ratam cadrele feerice de la Sic asa ca am "incropit" o tinuta lejera si v-am prezentat Hai la Sic! Postarea s-a bucurat de succes iar noi ne-am propus sa revenim in acest loc minunat pentru a imoratliza si ceva mai... elaborat.


    Shades of grey, o surpriza pentru noi. Vremea era de-a dreptul ingrozitoare dar in momentul in care am coborat din masina, la adapostul zidurilor vechi care diminuau intensitatea vantului am reusit sa o surprindem fix asa cum ne doream. Mare noroc, mare!


    Normal people scare me a fost ultima tinuta imortalizata printre frunze ruginii. Ne-am bucurat ca am profitat de frumoasa zi de toamna pentru ca a doua zi au inceput ninsorile, frigul si ne-am felicitat pentru decizia de a profita de covorul ruginiu. Mi se pare o tinuta tare simpatica si pe care inca o port cu mare drag.


    Acestea au fost preferatele mele si sunt foarte curioasa daca si voua v-au placut la fel de mult. Observ ca si in acest an palariile au ocupat un loc foarte important atat in garderoba mea cat si in cadrul tinutelor pe care vi le-am prezentat. Oare o sa ma satur vreodata de ele? Nu cred... 
     Daca doriti mai multe detalii, sau daca nu ati reusit sa vedeti postarile dedicate fiecarui outfit, cu un click pe denumirea lor veti ajunge la articolele principale.
    Inchei cu cel mai mare Multumeeeeesc! adresat celui care are grija ca pozele mele sa fie deosebite, imi suporta avalansa de multmiri sau nemultumiri (in functie de situatie) si de aspectul blogului meu. Fara el, acest loc nu ar fi existat (sau ar fi fost o catastrofa in care haosul ar fi fost la el acasa) asa ca, Marius iti multumesc pentru tot!
     Atat pentru acest an si ne revedem in forta in 2017!

Kiss Kiss Dee

Un an printre comori (editia 2016)

joi, decembrie 29, 2016 bydee-make-up 0 Comments

Hello hello,

    Inca nu-mi vine sa cred ca a venit momentul retrospectivelor. Cred ca voi continua sa ma mir pana la sfarsitul saptamanii pentru ca inca nu ma pot obisnui cu ideea ca 2016 se apropie de sfarsit. 
    A fost un an care a zburat ca vantul si ca gandul dar acum, uitandu-ma la planurile pe care ni le facusem la inceput (click aici in cazul in care nu ati vazut Trips Bucket List-ul) nu pot sa spun decat ca-mi creste inima de bucurie. Am incercat sa profitam de fiecare clipa libera si am reusit sa bifam mai mult decat ne-am fi imaginat.
    Nu ma credeti? Atunci va invit intr-o mica excursie pe taramul amintirilor!



1. Prima aventura pe munte a avut loc mai repede decat ne-am fi imaginat iar Varful Chica Fedelesului a fost cucerit la finele lui februarie. A fost frig, a fost solicitant si foarte, foarte frumos (intreaga postare aici). Ma bucur ca am invatat sa ma echipez (cat de cat) corespunzator si sa ma bucur de frumusetea iernii. Da, mi-au trebuit 30 de ani ca sa reusesc asta dar, mai bine mai traziu decat niciodata, nu-i asa?


2. Dupa o scurta pauza de hoinareala am reusit sa ajungem si la Calcarele Ampoitei. In aprilie vremea era frumoasa iar noi nu am putut sa ratam momentul. Am descoperit un loc de poveste despre care v-am povestit in acest articol.


3. Varful Cindrel a fost prima cucerire notabila cu care ne-am mandrit in 2016. A fost un traseu destul de lung dar a fost deosebit de frumos, am avut parte de o vreme excelenta in ciuda vantului care batea fara mila iar frumosul varf s-a lasat cucerit fara sa ne dea prea multe batai de cap. Intregul articol poate fi analizat, aici.


4.  Cu bocancii pregatiti si cu zambete largi am continuat lista cuceririlor. Varful Scara a fost urmatorul pe lista noastra iar noi am dorit sa ajungem sa-i dam binete in momentul in care rhododendronul inunda muntele si-i ofera un colorit spectaculos. Din pacate n-m avut prea mult noroc in privinta nuantelor deosebite dar de cucerit, tot l-am cucerit. Intreaga aventura a fost prezentata in acest articol iar noi incepeam sa ne simtim din ce in ce mai mandri de realizarile noastre.


5. Lacul Rosu-Cheile Bicazului-Lacul Izvorul Muntelui - o excursie de nota 10. Ne doream (in special eu) sa ajungem la Cheile Bicazului si in acest am reusit sa bifam si acest taram minunat. Mi-a placut la nebunie aventura printre stancile infricosatoare, m-am bucurat de frumusetea Lacului Rosu si am descoperit linistea de la Lacul Izvorul Muntelui. Toate amintirile au fost presarate in acest articol pe care-l recitesc cu drag de cate ori am ocazia.


6. Am ajuns la partea mea preferata. Concediul in care am descoperit Babele, Sfinxul, Varful Omu si Varful Ocolit. In acest articol am incercat sa va transmit cateva bucatele din entuziasmul meu si sper ca am si reusit. Nici nu va puteti imagina de cand visam sa cutreier potecile Bucegilor si de cate ori planurile mi-au fost date peste cap. Privind jumatatea plina a paharului si gandindu-ma ca tot ce se intampla, are un scop bine definit pot sa spun ca ma bucur ca am amanat aceasta aventura. Acum am reusit sa ramanem mai multe zile prin zona si am profitat de fiecare clipa.


7. Lacul Bolboci-Turbaria La Laptici-Pestera Ialomitei noi aventuri in Bucegi, aventuri in care nici ploaia nu ne-a speriat, nici noi nu ne-am dat batuti cu una cu doua. Acest articol este dovada clara a celor afirmate mai devree si ma bucur enorm ca am reusit sa mai bifam cateva locuri minunate din tarisoara noastra cea frumoasa.


8. Crucea Eroilor Neamului - locul pe care-l visam de ani buni. Am fost atat de aproape de ea de mai multe ori (cu gandul sau in trecere prin zona) si niciodata n-am reusit sa o cuceresc. Totusi in acest an, planetele s-au aliniat si am reusit. V-am povestit cu mandrie despre traseul pe care l-am strabatut in acest articol si de fiecare data cand vad fotografiile pe care le-am facut imi "creste inima" de bucurie. Imi doresc sa mai ajungem sa-i dam binete si in alte anotimpuri si sper sa reusim sa o facem cat mai curand.


9. Varful Negoiu, al doilea varf din Romania nu s-a lasat cucerit prea usor dar nici noi nu ne-am dat batuti. Am inaintat tiptil, cu ambitie, am obosit, ne-am hidratat si-am continuat. Nu e usor sa ajungi in varf dar momentul acela in care faci primul pas si atingi monumetul, placuta, gramada de pietre care il semnalizeaza, acela e momentul tau, momentul in care uiti de orice durere, orice efort si esti mandru de tine, de ce ai realizat. Oh, e o senzatie unica, credeti-ma pe cuvant! Acesta este articolul pe care l-am dedicat aventurii care ne-a condus spre faimosul varf.


10. Varful Gropsoarele,spre surprinderea mea, cea mai populara postare Pofititi la... Excursia in Muntii Ciucas nu a fost planificata, iar ideea ne-a venit instant in momentul in care ne gandeam unde am putea sa aniversam "sweet sixteen-ul" relatie noastre. Ei bine, n-a fost chiar in ziua X dar a fost o excursie perfecta. Vremea a fost de nota 10, Ciucasul ne-a cucerit cu frumusetea sa iar articolul dedicat aveturii de la Varful Gropsoarele a fost prezentat aici.


11. Varful Ciucas, ultima cucerire notabila din acest an. In acest articol v-am prezentat un traseu destul de usor, o aventura placuta si doi oameni fericiti. L-am cucerit fara sa stam pe ganduri si-am hoinarit voiosi pe cararile sale pana cand am simtit ca ne-am incarcat bateriile si-nca putin mai mult.


     Acestea au fost o parte din aventurile noastre, aventuri pe care le-am prezentat si pe blog. Nu v-am mai povestit despre excursia pe care am facut-o pe Transalpina si imprejurimi, Piatra Secuiului editia de toamna, Cascada Balea (editia de vara si de iarna) si aventurile recente prin muntii Cindrel. Daca doriti si ele pot beneficia de articole speciale aici, pe blog.
     Noi ne mandrim cu fiecare cucerire si ne simtim din ce in ce mai bogati (Al doilea varf din Romania, cele mai inalte varfuri din Bucegi, cele mai inalte varfuri din Ciucas si cel mai inalt varf din Cindrel. Asa da!). Suntem foarte bucurosi ca am reusit sa descoperim atat de multe locuri minunate si abia asteptam sa pornim in cautarea unor noi comori.
     Asa cum am mai afirmat si in alte postari, pentru noi adevarata bogatie consta in ceea ce descoperim, ceea ce vedem, amintirile pe care le dobadim. Va invitam si pe voi sa va bucurati de tot ceea ce puteti cuceri in tara noastra si va garantam ca n-o sa regretati nicio secunda. Pe cuvant de cercetasi!
     Voi ce ati descoperit in acest an?
      Ce recomandari aveti pentru noi?

Kiss Kiss Dee

Zece de zece din 2016

miercuri, decembrie 28, 2016 bydee-make-up 0 Comments

Hello ladies,

    A venit momentul dedicat produselor care m-au cucerit in 2016. Sa va mai spun ca nu-mi vine sa cred ca a mai zburat un an si ca mi-a fost foarte greu sa aleg cele zece produse, preferatele preferatelor? Nu, n-are rost!
    A fost un an in care mi-am propus sa descopar cat mai multe produse si pe care sa nu le las sa scape atat de usor. Sa le analizez si sa le descriu in cat mai multe articole aici, pe blog, si pot sa spun ca in mare parte am reusit. Sunt incantata de descoperirile acestui an si abia astept sa vi le prezint si voua!


    1.Crema Hydrabio de la Bioderma a fost produsul care m-a impresionat de la prima aplicare. Am inceput sa o folosesc vara, temandu-ma ca n-o sa ma inteleg prea bine cu consistenta sa. Chiar daca mi-a placut n-am vrut sa cedez asa de usor in fata ei si-am continuat sa o utilizez gandindu-ma ca poate o sa-i gasesc vreun defect. Ei bine, o folosesc si-n ziua de azi (acum atat pe post de crema de zi cat si pe post de crema de noapte) si am doar cuvinte de lauda la adresa sa. Niciun defect dom'ne, nimic! Mai multe detalii v-am oferit in acest articol.


   2. Iluminatorul MUA Undress your skin este singurul iluminator pe care il folosesc zilnic din momentul in care am pus gheruta pe el. Da, la inceput nu mi s-a parut suficient de pigmentat dar dupa ce ne-am cunoscut mai bine, a devenit preferatul meu. Are si un minus, la fel ca majoritatea produselor MUA si anume... ambalajul. Nu e rezistent absolut deloc si dupa un timp capacul cedeaza. Bine ca (atentie cacofonie), continutul e de calitate si ma face sa trec cu vederea de acest aspect.


   3. Eyelinerul Bottega Verde - m-a cucerit de la prima aplicare. Are un varf atat de ascutit incat nu ai cum sa nu trasezi linii precise. Este excelent, pigmentat, rezistent (Atentie, in cazul in care radeti cu lacrimi n-o sa reziste, asa ca fiti serioase, nu va hliziti asa, ca mine!) asa ca da, chiar daca promptitudinea serviciilor celor de la Bottega Verde lasa de dorit, produsele lor sunt de nota 10!


   4. Scrubul Derma e - "cel mai cel" exfoliant pentru fata pe care l-am folosit pana acum. Recent i-am dedicat acest articol si pot sa va spun ca povestea noastra devine din ce in ce mai frumoasa pentru ca dupa fiecare utilizare il indragesc din ce in ce mai mult. E un produs extraordinar (stiu ca suna a reclama de teleshopping dar nu ma pot abtine)!


    5. Scrubul Ziaja - Daca tot vorbim despre produse exfoliante, nu aveam cum sa nu il mentionez si pe dansul. Un scrub extraordinar cu o aroma proaspata, placuta, revigoranta si care lasa in urma sa o piele fina, ca de bebelus. I-am dedicat acest articol si da, il folosesc in cel mai economic mod pentru ca mi-e teama ca n-o sa-l mai gasesc nicaieri.


    6. Lotiunea de corp Vaseline, adapostita intr-un spray elegant mi se pare cea mai buna inventie de la aparitia samponului uscat incoace. Pe langa faptul ca mi se pare extrem de practica pentru noi, lenesii, este si foarte eficienta, hidrateaza excelent si are o aroma deosebit de placuta. Am doar cuvinte de lauda la adresa sa si acum stau si ma intreb de ce nu i-am dedicat si un articol special. Daca doriti sa aflati mai multe despre ea, spuneti-mi si voi "executa".


    7. Brushegg -  o alta descoperire a acestui an a fost ustensila care ne face viata mai usoara si pensulele mai curate. Am fost sceptica in privinta sa si n-am vrut sa cedez prea usor dar la un moment dat mi-am spus ca nu se poate, ca trebuie sa o incerc si eu. Ei bine, acesta este articolul pe care i l-am dedicat si povestea noastra de dragoste continua si in zilele noastre.


    8. Ce-as putea sa va spun despre Photoderm Max Aquafluide de la Bioderma si nu v-am spus aici? N-am ce! E un produs excelent, m-a cucerit fara drept de apel si isi merita locul in casa fiecareia dintre noi. Am fost foarte multumita de proprietatile sale, m-a insotit si protejata in multe dintre aventurile mele in creierii muntilor si niciodata nu mi-a oferit vreun motiv de a-mi exprima vreo nemultumire in ceea ce o priveste.


    9. Si cum niciun clasament nu are farmec fara un gel de dus, anul acesta ma declar cucerita de Palmolive Chocolate Passion. Nici in fata sa nu am cedat usor dar dupa ce am folosit primul flacon am stiut ca va avea o soarta similara cu cea a gelurilor de dus Yves Rocher: utilizare pana la saturatie! Si, chiar daca mai achzitionez si alte produse pe care le folosesc in paralel, dansul nu-mi lipseste din baie. Suntem de nedespartit!


    10. Inchei cu una dintre ultimele mele descoperiri din 2016, primerul pentru ochi Milani. A fost atat de laudat incat nu am putut sa rezist in fata si l-am achizitionat. Bine am facut! Cu ajutorul sau machiajul ochilor rezista cat e ziua de lunga, intensitatea nuantelor e WOW iar fardurile nu se aduna deloc in pliul pleoapei (am incercat si cateva jumbo-uri dar cu ele n-am avut succes). Consistenta-mi place, pretul e mai mult decat acceptabil, cantitatea-i generoasa asa ca da, isi merita locul in acest top.


    Gata? Am terminat deja? Ah, abia incepusem!
     Oricum, eu sper ca nu v-am plicitisit, am incercat sa va ofer concluzii cat mai scurte si la unele produse chiar am reusit (desi zau ca avem mult mai multe de spus...). 
    Acum sunt pregatita pentru 2017 si pentru toate noutatile sale.
    Voi ce descoperiri ati facut?  Ce-mi recomandati?

Kiss Kiss Dee

InstaMania #93

luni, decembrie 26, 2016 bydee-make-up 0 Comments

Hello ladies,

    HO! HO! HO! Sarbatori fericite in continuare! Raportez din vacanta si ma simt tare bine! Chiar daca alarma cea fioroasa nu a sunat, astazi m-am trezit dis-de-dimineata, cu pofta de viata si... de scris. Si chiar daca imi planificasem sa stau cumintica departe de tehnologie in aceste zile, surpriza (sau nu), nu am putut! Din acest motiv, mi-am pregatit o cafea aromata, mi-am aprins o lumanare parfumata si-am inceput sa astern pe "hartie" o noua "InstaManie".


    Saptamana care tocmai s-a incheiat a fost atat de plina incat nici n-am simtit cand a inceput, cand am ajuns la jumatatea sa ci am realizat ca se apropie de final in momentul in care m-am asezat in fata bradutului, cu o cana de vin fiert rasufland usurata si spunandu-mi ca in sfarsit a inceput vacanta. Ce nebunie!
     Slalomul printre activitatile zilnice mi-a fost intrerupt de catre curierul care mi-a adus o surpriza simpatica foc de la The Cover. Un set C-THRU Lime Magic pentru mine (are o aroma demntiala!), un set STR8  Live True pentru el si cred ca au simtit ca sunt indragostita de Tesori d'Oriente pentru ca, o crema delicioasa astepta sa ma rasfete.


     Doza de vitamine sau, o noua obsesie. In ultima perioada sunt indragostita de fresh-uri asa ca le consum fara mila.


    O noua surpriza m-a facut sa zambesc. De aceasta data vina le-a apartinut celor de la Cosmetic Plant care mi-au trimis un cadou personalizat si, cu ocazia implinirii frumoasei varste de 25 de anisori, crema antirid de zi Bioliv intr-un ambalaj deosebit, luxos. Nota 10!


    Meniu traditional de sarbatori (pentru oameni care nu mai au absolut nimic in frigider). Hai, spuneti-mi ca nu suntem singurii care consuma asa ceva in aceasta perioada!


    Si o noutate care mi-a starnit curiozitatea a ajuns la usa mea in prag de sarbatoare. Lotiunea Gloves in a Bottle urmeaza sa fie testata, analizata si descrisa in detaliu pe blog.


    Odata ajunsi acasa (la parinti) am inceput sa impodobim si bradutii care ne asteptau nerabdatori. Oricum la noi traditia impodobirii bradului in Ajun se mai pastreaza si ne-am bucurat de ea simtindu-ne ca niste copii cand am vazut ca avem liber la creativitate.



    Dupa cum spuneam la inceputul acestei postari, am incercat sa ma indepartez de tehnologie & Co dar n-am putut sa nu fotografiez o parte din muntii de dulciuri care ne asteptau acasa. Chiar ne-am simtit copii si-a fost atat de bine...



    Si-am incalecat pe-o sa si v-am prezentat InstaMania! Sper ca v-a placut si daca va doriti sa va delectati cu mai multe poze, va astept pe Instagram. Eu sunt @bydeediana.

Kiss Kiss si o saptamana ca-n filme!

Craciun fericit!

duminică, decembrie 25, 2016 bydee-make-up 0 Comments

Hello hello,

   Sarbatorile-au venit, totul este pregatit iar eu va doresc Craciun fericit!
   S-aveti zambete si soare si foarte multa relaxare.
   Inspiratia m-a lasat dar ce-am spus mai sus e important.
   Nu mai inganez mai multe ci va spun "Sarbatori fericite"!

Sursa
Scurt si la obiect,
 Va pup de nu va vedeti!

Kiss Kiss Dee

NOTD: Festive nails

vineri, decembrie 23, 2016 bydee-make-up 0 Comments

Hello ladies,

   Acum, cand sarbatorile bat la usa iar sursele de inspiratie rasar ca ciupercile dupa ploaie, am decis sa vin cu o propunere. Ce propunere? O manichiura, bineinteles!
    Daca in anii trecuti ma indreptam spre rosu si auriu, in caest an mi-am propus sa comit o "aroganta" si sa ma prezint in fta voastra cu o manichiura in tonuri albastrui. Am ales un pigment de la Born Pretty Store pe care l-am aplicat peste o baza inchisa la culoare iar rezultatul a fost un albastro-movo-holo care m-a incantat iar pe doua unghiute accent am stampilat cu atentie un model care te duce cu gandul la niste fulgi de nea abstracti (sau mie asa mi s-a parut, puteti sa ma contraziceti daca doriti).
    Dupa o pauza in care nu am purtat foarte multe modele pe unghiute, aceasta manichiura a venit la fix. Am admirat-o in timp ce degetele-mi alergau peste tastura si parca totul a mers mai cu spor datorita unghiutelor mele simpatice.






    Deci, ce parere aveti despre propunerea mea? Primeste o nota de trecere din partea voastra?

Kiss Kiss Dee

Review: Scrub natural pentru fata Derma e

miercuri, decembrie 21, 2016 bydee-make-up 0 Comments

Hello ladies,

   Produsul despre care va voi vorbi astazi se afla pe wishlist-ul meu de foarte mult timp. Il vazusem descris pe bloguri in fel si chip, laudat in nenumarate moduri iar curiozitatea mea ajunsese la niste dimensiuni inimaginabile. Totusi, in momentul in care am primit crema hidratanta de noapte naturala cu acid hialuronic (review aici) am observat ca in colet se aflau si cateva mostre ale altor produse Derma e printre care si inculpatul nostru.
    Am luat mostra, am privit-o in timp ce e buzele mele se asternea un zambet rautacios, am rupt fara mila ambalajul iar urmarea a fost urmatoarea: dupa ce am m-am demachiat, mi-am umezit tenul si am aplicat scrubul. Reactiile au fost insotite de onomatopee deoarece simteam ca tenul se bucura de o exfoliere blanda si eficienta in acelasi timp (datorita particulelor pe care le contine care sunt fine dar isi fac treaba intr-un mod exemplar) si au continuat si dupa ce mi-am clatit fata si mi-am privit tenul in oglinda. Mi-am spus ASA DA! si mi-am spus ca trebuie sa am produsul si in varianta full size.
     Ei bine, nu a trecut mult timp si am avut posibilitatea sa ma bucur de compania sa asa ca astazi vi-l pot prezenta si voua asa cum se cuvine.


Premiat cu premiul pentru cel mai bun tratament ca alternativa a unui salon de cosmetica pentru curatarea tenului care ajuta la reducerea ridurilor fine sau adanci si a cicatricilor lasate de cosuri.


Ce promite:
- Veti observa o imbunatatire instanta a aspectului pielii utilizand acest scrub pentru fata multipremiat, delicat si in acelasi timp extrem de eficient.
- Aceasta formula perfecta foloseste un amestec special de cristale incluzand sare de la Marea Moarta si sare vulcanica pentru indepartarea celulelor moarte de la suprafata pielii si pentru diminuarea liniilor fine ale fetei, ridurilor si cicatricilor lasate de acnee, absoarbe uleiurile excesive ale tenului.
- Imbogatita cu astringenti naturali precum lamaie verde (lime) si coaja de lamaie, alaturi de antioxidantii obtinuti din seminte de struguri si vitamina E, acest tratament performant redefineste textura pielii conferindu-i un aspect catifelat, moale si sanatos.
- Poate deasemeni fi folosit si pe maini, coate, genunchi, calcaie sau orice parte a corpului care necesita un aspect catifelat si sanatos.
- Ideal pentru persoanele care doresc rezultate imediate, exact ca la un tratament efectuat intr-un salon cosmetic, dar obtinut in intimitatea propriei case.

Ce am observat eu:
- Chiar dupa prima utilizare am sesizat ca tenul meu este curat iar unele zone cu probleme, care necesitau "interventii" mai putin ortodoxe prin intermediul degetelor, unghiilor, fortei si altor ustensile adiacente au fost imblanzite. Nu am probleme mari cu tenul (normal/mixt in zona T) dar uneori ma mai confrunt si eu cu mici musafiri nepoftiti. Si daca tot vorbeam de musafiri nepoftiti, nu-mi venea sa cred ca unul dintre ei, care se afla in zona pometelui si pe care tot amanam sa-i aplic un tratament schingiuitor a disparut pur si simplu. Mai rar asa ceva!
- Are o consistenta foarte densa iar particulele abrazive sunt prezente intr-un numar foarte mare.


- Aroma sa este deosebit de placuta, izul de citrice fiind cel pregnant.
- In timpul utilizarii tenul se bucura de un masaj fin care  indeparteaza celulele moarte si  ofera tenului un nou look.
- Dupa fiecare utilizare tenul meu are un aspect proaspat, curat, rasfatat iar ridurile fine par sa isi piarda din intensitate. Chiar daca nu e bine si stiu asta, dupa fiecare utilizare imi tot mangai tenul pentru ca nu-mi vine sa cred cat de catifelat poate sa ramana in urma acestui "tratament". Dragalasul!
- De asemenea, urmele care ramasesera dupa razboaiele purtate cu inamicii despre care va povestisem mai sus au fost indepartate cat ai zice Derma e.
- Nu usuca tenul si nu am avut nicio senzatie de "fata care strange" dupa ce l-am utilizat.
- Am observat ca zona T, cea care imi mai crea probleme uneori datorita prezentei sebumului este acum foarte "pasnica" si nu ma mai deranjeaza absolut deloc.
- L-am folosit si in zona coatelor (zona cu probleme pentru toti cei care muncesc la birou ore-n sir si nu numai) si s-a descurcat atat de bine incat am fost si mai placut impresionata de proprietatile sale.
- Pentru mine si pielea mea, o utilizare pe saptamana este necesara si suficienta.
- Datorita consistentei sale nu am nevoie decat de o cantitate liliputana pentru o aplicare si din acest motiv pot sa afirm cu multa bucurie ca avem de-a face cu un produs spornic.
Ingrediente:


- Pretul sau este de 134.99 lei, poate fi achizitionat de aici si pot sa va spun ca face toti banii.

    In concluzie, ma bucur ca am descoperit acest produs si va spun ca merita toate laudele de care beneficiaza in blosfera si chiar mai mult. Tenul meu l-a indragit de la prima aplicare si se bucura de un rasfat "ca la salonul de infrumusetare" de fiecare data cand il folosesc. Nu am decat cuvinte de lauda la adresa sa si primeste un imens DA din partea mea!

Kiss Kiss Dee