Poftiti la... cascadele de pe Valea Moasei?

duminică, septembrie 08, 2013 bydee-make-up 0 Comments

Hello ladies,
    Daca prima excursie pe Valea Moasei pe care v-am prezentat-o aici, nu a fost finalizata decat cu un succes partial, ne-am gandit sa ne intoarcem si sa incercam sa terminam traseul.
    Zis si facut! Dupa ce am urmarit prognoza meteo care promitea o vreme frumoasa, echipati cat de cat corespunzator, cu haine groase la noi (ca doar mergem pe munte) si cu multa ambitie am inceput aventura de cucerire a bulinei rosii (traseul pe care l-am ales era cel marcat cu bulina rosie).
    Pana la locul in care am ajuns data trecuta totul a decurs conform planului, o traversare a raului incaltata, restul de trei cu piciorusele clipocind in apa rece catre inghetata de munte. Radeam cu prietenul meu pentru ca de aceasta data traseul ni s-a parut extraordinar de usor, dar pe alocuri total schimbat (defrisarile bata-le vina!). Traseul era proaspat marcat asa ca bulinutele ne intampinau la tot pasul.
   Am continuat aventura in pas alert pentru ca doream sa vedem cat mai multe locuri in cat mai putin timp. Am ajuns la o noua cascada la care a fost necesar un popas pentru poze deorece desi era mica era deosebit de frumoasa dupa care am vazut ca potecuta noastra cotea la stanga, abrupt si foarte abrupt. Ma gandeam ca nu are cum sa fie chiar atat de rau si am inceput sa escaladam cu pasi marunti. 

    Greu, greu si din ce in ce mai greu. Din cand in cand prietenul meu se oprea sa ma intrebe daca nu doresc sa ne intoarcem iar eu ... scrasnind din dinti si respirand precum un taur la corida raspundeam scurt si apasat NU. Nu puteam sa plec pana nu ajungeam sa vad cascadele. Nu se putea!
    Si am urcat, si-a tot urcat pe langa rau, si am urcat si ne-am indepartat de rau .... Prietenul meu spunea ca nu crede ca mai avem sanse sa mai ajungem la cascade .... Peisajul frumos ma facea sa ma ambitionez si urc tot mai sus (vorba celebrei melodii) gandindu-ma intre timp la diversi sfinti - cred ca stiti la ce ma refer.


Puteti observa marcajul...

    Intr-un final, dupa un ultim sprint am ajuns intr-o poienita superba si am vazut marcajul - catre cabana Suru 23 minute. Asta insemna ca eram chiar sus.... Am incropit un picnic rapid si i-am propus prietenului meu sa folosim cele 23 de minute dus, 23 intors pentru a cauta cascadele ... Nu imi pierdusem speranta si nu imi doream sa repet experienta de la Lacul Negovanu despre care va povestisem aici. Am mancat, ne-am odihnit dupa un urcus dificil de 3.5 ore, am facut cateva poze si am inceput coborarea.

Ciupercute:

    Mai greu? Da ... putin mai greu .... La un moment, printre brazi dat am zarit o cascada minunata dar ne -am dat seama ca este foarte departe si nu avem cum sa ajungem la ea chiar daca am gasi un traseu si ne-am continuat traseul eu tinand-o una si buna ca la un moment dat drumul se bifurca si o sa ajungem la cascade...

    Si-am coborat incet, incet prin anumit zone pentru ca era mai usor sa urci decat sa cobori. La un moment dat preietnului meu i se pare ca vede o potecuta dar se dovedeste a fi o fantezie de-a noastra. Continuam coborarea... La un moment dat, mi se pare ca zaresc o poteca si cu ultimele forte ii spun prietenului meu Daca e aici?. Uitandu-se sceptic la mine incepe sa coboare pe carare, eu dupa el. Simteam ceva ... 
    Coboara, coboara iar eu il tot intreb ce e acolo. La un moment dat aud printre stanci o cadere de apa mai puternica. Nu mai am rabdare, ma agit si zaresc ceva  care seamana cu o cascada. Prietenul meu striga Gemeneeleeeeeeeeee iar eu incep sa chitai de fericire.
     Incepem coborarea, prietenul meu spune ca nu putem ajunge la ele pentru ca erau copaci cazuti, pietre umede, frunzec care alunecau. Nu se poate asa ceva! O iau inainte fara sa mai fiu atenta decat la muzica imbietoare a apei. Ajung, le zaresc, chitai din nou. Sunt superbe! 

    Dupa ce vazusem pozele cu ele ma asteptam sa aiba maxim 3 metri. M-am inselat! Au aproximativ 15 metri si m-au lasat fara cuvinte. Prietenul meu striga dupa mine sa fiu atenta, eu nu mai auzeam nimic. .. Nu sunt identice, una este mai voluminoasa cealalalta este mai furioasa dar ambele sunt de vis. Nu cred ca am fost vreodata mai mandra de mine. Nu cred ca are rost sa va mai spun ca am uitat de toate durerile pe care le simtisem pana in acel moment. Satisfactia este cel mai bun tranchilizant!

    Dupa sedinta foto de rigoare am decis ca trebuie sa plecam deoarece nu doream sa ne prinda intunericul pe drum. 
    Cu picioare tremurande (din cauza efortului), cu zambetul pe buze (datorita gemenelor) am reusit sa ajungem  la finish.
    Dupa 8 ore de mers in conditii extreme am afirmat la unison ca a fost cel mai greu traseu de pana acum dar a meritat pana in ultima clipa. 



Indiferent de nivelul de oboseala la care ai ajuns, atitudinea conteaza! :))


    A fost un vis si ma bucur ca am ales acest traseu!
    Acum va mai intreb odata .... poftiti pe ... Valea Moasei? Daca nu v-am convins prima data, acum sunt sigura ca v-am atras atentia.

Kiss Kiss Dee

Frumusetea nu se masoara prin volum. O singura floare pune in evidenta un copac mare. O singura stea confera armonie imensitatii cerului intunecat. - Rabindranath Tagore.

You Might Also Like